Știri importante

Publicat în

La întâlnirea colectivului pentru stabilirea măsurilor de impulsionare a colectării veniturilor la bugetul consolidat al statului, șeful adjunct al Administrației Județene a Finanțelor Publice Maramureș, Ioan Popa, a declarat că încasările la sfârșitul lunii ianuarie au fost mai mari pe capitolele bugetare componente, respectiv bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor sociale de sănătate, dar și la alte venituri. Creșterea […]

Publicat în

Instituția Prefectului -Județul Maramureș, Consiliul Județean Maramureș și Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, în parteneriat cu Asociația Elevilor Maramureș și Consiliul Județean al Elevilor Maramureș lansează proiectul educațional extrașcolar Arta de a conduce, destinat elevilor din ciclul liceal. Proiectul își propune creșterea gradului de implicare civică a adolescenților și tinerilor prin asumarea de responsabilități în domeniul politicilor publice, implementate de instituții […]

Publicat în

La ședința cu secretarii unităților administrativ-teritoriale desfășurată astăzi, 11 februarie a.c., în sistem de videoconferință au fost abordate probleme referitoare la producerea unor situații de urgență, depunerea cererilor pentru acordarea de subvenții fermierilor, acordarea sporului de 15% la salariul de bază al asistenților personali ai persoanelor cu dizabilități, sistemul de soluționare a problemelor de încălcare a legislației europene. Prefectul Vasile […]

Publicat în

Precipitațiile abundente sub formă de ninsoare au produs pagube la nivelul județului nostru. Stratul gros de zăpadă depus pe acoperișurile unor obiective social-economice, gospodării/anexe a cedat și a afectat construcțiile de pe raza a opt unități administrativ-teritoriale (Baia Sprie, Cernești, Cupșeni, Fărcașa, Sălsig, Șieu, Bârsana și Strâmtura). Președintele C.J.S.U., prefectul Vasile Moldovan a spus: ”au fost avariate de prăbușirea zăpezii […]

Publicat în

Prefectul Vasile Moldovan a convocat o întâlnire de lucru pentru identificarea de soluții în vederea reabilitării clădirii în care își desfășoară activitatea Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea a Vehiculelor Maramureș, respectiv Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple. Prefectul Vasile Moldovan a spus:” Avem tot interesul să oferim servicii de calitate cetățenilor care apelează […]

Publicat în

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a reunit, în această după-amiază, în ședința extraordinară pentru a analiza evoluția afecțiunilor respiratorii ( gripă/pneumonie), respectiv a măsurilor de prevenție la nivelul județului nostru. ”Avem luate măsuri de prevenție la nivelul județului nostru dar și o informare cu privire la evoluția cazurilor de gripă, respectiv a cazurilor de infecții acute ale căilor respiratorii. […]

Publicat în

La întâlnirea Comisiei de Dialog Social a județului Maramureș a fost prezentat raportul de activitate în anul 2018, în care au fost discutate probleme de ordin economic, social, organizatoric, legislativ, sănătate, învățământ etc. Prefectul Vasile Moldovan a spus:” Ședințele s-au desfășurat în prezența majorității membrilor. Comisia are în componență 31 de membri titulari și supleanți (reprezentanții confederaților sindicale reprezentative la nivel […]

Publicat în

La întâlnirea Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Probleme Persoanelor Vârstnice a fost prezentat raportul de activitate în anul 2018. Subprefectul Alexandru Cosma a spus:” Ședințele desfășurate pe parcursul anului trecut au abordat aspecte referitoare la proiecte de acte normative, necesitatea majorării punctului de pensie, asigurarea asistenței medicale și a medicamentelor, asigurarea dreptului la mobilitate, acordarea de prestații sub forma biletelor […]

Publicat în

Unirea Principatelor Române este evenimentul determinant care, prin implicațiile politice, dar mai ales prin semnificația sa istorică, a adus România în rândul statelor europene, constituind premisele statului național, suveran și independent, unitar și indivizibil de astăzi. Mica Unire, pentru noi, ca români, este unul dintre simbolurile reușitei și ale împlinirii unor aspirații comune, având ca temelie unitatea de voință și […]

Publicat în

Începând de mâine dimineață, o mare parte a țării se va afla sub COD GALBEN de precipitații abundente – ploi, lapoviță, ninsori și polei – și intensificări însemnate ale vântului! Condițiile meteo vor determina depunerea unui nou strat de zăpadă și apariția poleiului. ANM a emis astăzi o atenționare COD GALBEN de vreme rea, valabilă din 24 ianuarie, ora 4.00 […]