MESAJUL MINISTRULUI AFACERILOR INTERNE CARMEN DAN CU PRILEJUL ZILEI NAȚIONALE A ROMÂNIEI – 100 DE ANI DE LA MAREA UNIRE

Suntem privilegiați să trăim acest moment unic în istorie – Centenarul Marii Uniri! Am avut șansa să ne fi născut într-o țară despre care se spune că este Grădina Maicii Domnului, iar această binecuvântare merită răsplătită cu smerenie și recunoștință.

 

Părinții părinților noștri au conturat destinul istoric al României prin sacrificiu și dăruire necondiționată. Să ne rezervăm această zi pentru a le omagia jertfa în cel mai sincer și respectuos mod posibil!

 

Eu sunt convinsă că în sufletele fiecăruia dintre noi bate o inimă de român și mi-aș dori ca măcar astăzi să bată în același ritm.

 

Ne avem unul pe altul și, împreună, avem o țară cu care ne mândrim pentru oamenii ei, pentru istoria ei demnă, pentru frumusețea ei, dar mai ales pentru că este a noastră.

 

Acesta este mesajul meu adresat românilor. Acesta este mesajul meu adresat și dumneavoastră, angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, indiferent dacă vă desfășurați activitatea în țară sau în misiuni internaționale.

 

De Ziua Națională, vă doresc tuturor sănătate, viață lungă, putere de muncă și realizări pe toate planurile! Centenarul Marii Uniri să vă găsească împăcați sufletește, dedicați semenilor și devotați valorilor noastre naționale!

 

La mulți ani, România! La mulți ani, români!

 

MINISTRUL AFACERILOR INTERNE

 

CARMEN DAN