Atenție șoferi! Au început lucrările de punere în siguranță a circulației rutiere pe DN 18. Se execută lucrări de punere în siguranță a traficului rutier în zona versanților montani. Lucrările de protecție a versanților, prin derocare și amplasarea de plase ancorate și bariere, sunt realizate cu sprijinul unei firme specializate, în scopul de a împiedica căderea stâncilor și bolovanilor de pe versanți între km 20+385 și km 20+425, respectiv km 21+620 și km 21+720; km 21+800 și km 21+930; km 24+710 și km 24+810; km 24+940 și km 25+115; km 35+090 și km 35+160. Circulația rutieră este dirijată semaforizat sau cu palete de către angajații societății.
Pentru a evita blocajele rutiere, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență recomandă ca rută alternativă pentru vehiculele cu o greutate de până la 7,5 tone folosirea traseului Baia Mare – Baia Sprie – Cavnic – Ocna Șugatag – Ferești – Sighetu Marmației, respectiv Baia Mare – Baia Sprie – Cavnic – Budești – Călinești – Bârsana. Pentru vehiculele cu o greutate mai mare de 7,5 tone, respectiv TIR-uri recomandăm ca rută alternativă Baia Mare – Seini-Livada-Negrești Oaș-Dealul Huta-Certeze-Sighetu Marmației