4 septembrie 2023
Sub conducerea prefectului județului Maramureș, domnul Rudolf Stauder, astăzi a avut loc o ședință privind pregătirea anului școlar 2023-2024, în vederea implementării și îmbunătățirii măsurilor pentru creșterea gradului de siguranță în școli.
La întâlnire au participat reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș, structurilor M.A.I din județ, Serviciilor Publice de Deconcentrate și ai primăriilor din municipiile Baia Mare și Sighetu Maramației.
Prin dialogul purtat cu participanții la ședință, domnul prefect s-a asigurat că anul școlar începe în cele mai bune condiții. Multe dintre instituțiile de învățământ din județul Maramureș sunt reabilitate, unele dintre ele având instalate sisteme de supraveghere video. Mijloacele de transport în comun destinate elevilor vor fi verificate până la începerea cursurilor.
Pe parcursul anului școlar, structurile M.A.I din județ vor organiza, printr-un efort comun, împreună cu dascălii și asociațiile de părinți, acțiuni de prevenire și combatere a consumului de droguri și a delicvenței juvenile.