Astăzi, 24 noiembrie, la sediul MAI, a avut loc o declarație de presă susținută de purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-șef de poliție Monica Dajbog, având ca temă misiunile structurilor ministerului pentru buna desfășurare a alegerilor pentru Președintele României din 24 noiembrie 2019 – Tur 2.
Redăm, în continuare, declarația purtătorului de cuvânt al MAI:
„Pentru desfășurarea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale în condiții de siguranță, similare primului tur, ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, a cerut implicare maximă și operativitate în gestionarea tuturor situațiilor care sunt de competența structurilor Ministerului Afacerilor Interne.
Având în vedere experiența primului tur al alegerilor, astăzi, la nivel național, este mobilizat un dispozitiv de peste 39.000 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și lucrători de la alte structuri operative: 20.000 de angajați ai MAI răspund de paza și protecția celor 18.748 de secții de votare din întreaga țară, peste 3.600 de specialiști din MAI vor verifica și soluționa sesizările privind posibilele incidente electorale, iar restul de efective mobilizate vor asigura ordinea publică la nivel național.
În afara dispozitivului angrenat în misiunile de astăzi, peste 17.000 de angajați ai MAI au asigurat paza secțiilor de vot începând de ieri de la ora 18 și până în această dimineață, când le-au predat președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare.
În legătură cu incidentul de aseară din județul Prahova, precizez că mai multe persoane, aflate în stare de ebrietate, au intrat în curtea grădiniței din localitatea Drăgăneasa, unde este amplasată secția de votare, și au manifestat acte de violență împotriva polițistului aflat în serviciul de pază.
A fost nevoie de folosirea armamentului, unul dintre agresori, cel care era și cel mai violent, fiind rănit și transportat la spital. În prezent se află în afara oricărui pericol.
Menționez că, în sprijinul polițistului care a procedat conform legii, a intervenit o grupă din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale Prahova, care a rămas în dispozitiv și pe timpul nopții.
Toți agresorii au fost identificați, iar cercetările continuă sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina.
Procurorul a dispus începerea urmăririi penale pentru tulburarea ordinii și liniștii publice față de doi suspecți, printre care și cel rănit, urmând ca în cursul zilei de astăzi să extindă cercetările și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj și atac asupra secției de vot. Suspectul rănit se află sub pază la spital, iar celălalt este reținut. Totodată, se continuă cercetările și cu privire la alte șapte persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.
La nivel național, procesul de vot a început fără probleme deosebite.
Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare este obligat să ia toate măsurile necesare, inclusiv măsurile de ordine, pentru ca alegerile să decurgă în cele mai bune condiţii.
Persoana, care refuză să respecte dispozițiile președintelui secției de votare cu privire la asigurarea ordinii, va primi o amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei.
Atribuţiile președintelui secției de vot se întind şi în afara localului de votare, în curte, în jurul localului de vot, precum şi pe străzi şi în pieţe publice, până la o distanţă de 500 m.
Pentru menţinerea ordinii, preşedintele secţiei de votare poate apela la reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne.
La scrutinul de astăzi, pot vota cetățenii români care au vârsta de cel puțin 18 ani. 536 de tineri au împlinit chiar astăzi această vârstă.
NU AU DREPT DE VOT: debilii sau alienații mintal puși sub interdicție și nici persoanele condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.
Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în România, care se află în țară, pot vota în baza unuia dintre următoarele acte de identitate: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic și, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar.
Cetățenii români care votează în străinătate și cei care votează în România, dar au domiciliul în străinătate, pot vota cu pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic și pașaportul simplu temporar.
Pentru a veni în sprijinul cetățenilor care doresc să voteze, dar nu dețin acte de identitate valabile, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a recomandat serviciilor județene și Direcției din București să lucreze cu publicul și astăzi, până la ora 21.00.
Alegătorii care se află în țară pot vota la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea unde își au domiciliul ori reședința. Cetățenii, care, însă, la momentul votului nu se află în localitatea unde își au domiciliul sau reședința, pot vota la orice secție de votare din localitatea unde se află.
Membrii biroului electoral al secției de votare, operatorii de calculator și efectivele care asigură menținerea ordinii pot vota la secția de votare unde își desfășoară activitatea, iar persoanele care au mobilitate redusă pot vota la orice secție de votare care le asigură accesul la vot.
Alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, precum și persoanele aflate în arest la domiciliu, reținute, deținute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu și-au pierdut drepturile electorale, pot vota prin intermediul urnei speciale, cu condiția să fi depus cerere în acest sens în termen legal.
648 de persoane aflate în centrele de reținere și arest preventiv ale Poliției Române au formulat cerere pentru a vota astăzi.
Doresc să vă reamintesc acum sancțiunile pentru principalele contravenții și infracțiuni electorale:
Continuarea propagandei electorale, precum și sfătuirea alegătorilor la sediul secțiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit candidat se sancționează cu amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei. Aceeași amendă se aplică persoanelor care comercializează sau consumă băuturi alcoolice în spaţiul de protecţie al secţiei de votare între orele 7,00-21,00.
Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Atacul, prin orice mijloace, asupra localului secţiei de votare se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit candidat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Persoana care votează de două sau de mai multe ori, votează fără a avea acest drept sau prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează utilizarea unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals.
Așa cum știți și la aceste alegeri se folosește Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal.
Ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, a solicitat structurilor MAI să se implice cu seriozitate și profesionalism în gestionarea misiunilor de astăzi, cu accent pe soluționarea sesizărilor cu privire la săvârșirea unor contravenții sau infracțiuni electorale.
Așa cum am procedat și la primul tur al alegerilor prezidențiale, pe parcursul întregii zile vă vom ține la curent cu rezultatele misiunilor efectivelor MAI, iar jurnaliștii interesați vor avea acces în Centrul Național de Conducere Integrată al MAI, unde se centralizează toate informațiile privind posibilele incidente electorale.