Audiențe cu cetățenii în municipiul Sighetu Marmației

Prefectul Vasile Moldovan va fi prezent, vineri, 4 octombrie a.c., în municipiul Sighetu Marmației, pentru audiențe cu cetățenii, în locația de pe strada Alexandru Ivasiuc nr.17.
”Am stabilit să mă deplasez în teritoriu pentru a veni în sprijinul cetățenilor din Maramureșul istoric, pentru a cunoaște problemele cu care se confruntă. Conform programului de audiențe cu publicul, în prima și a treia zi de vineri, din fiecare lună, cetățenii sunt primiți și se întocmește o evidență, respectiv o notă de audiență pe problemele fiecăruia, respectiv se urmărește de către compartimentul de specialitate din cadrul instituției modul de rezolvare a problemelor prezentate de către cetățeni. Prin acest demers firesc suntem mai aproape de cetățeni și contribuim la reducerea cheltuielilor și evitarea deplasării oamenilor la sediul instituției din municipiul reședință de județ”, a spus prefectul Vasile Moldovan.
Înscrierea cetățenilor pentru audiențe la sediul din municipiul Sighetu Marmației se efectuează la numărul de telefon 0262 214 026, la adresa de email: prefect@prefecturamaramures.ro, respectiv prin programare/înscriere online pe pagina de web: mm.prefectura.mai.gov.ro, la secțiunea contact (se completează formularul din secțiunea ”Contact”, se scrie codul de siguranță și se apasă butonul ”Trimite”).