Festivitatea de deschidere a noului an universitar 2023-2024 – Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, nCentrul Universitar Nord din Baia Mare

Prefectul județului Maramureș, Rudolf Stauder, a fost alături de studenții maramureșeni din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, la festivitatea de deschidere a noului an universitar 2023-2024.

Le-a transmis studenților că anii universitari reprezintă nu doar un timp în care pot acumula cunoștințe importante în parcursul lor profesional, ci și o perioadă în care își dezvoltă caracterul și își definesc valorile.

Totodată, i-a îndemnat pe studenți să fie curioși, implicați, să intre repede pe piața muncii, fiindcă educația de calitatea, alături de dinamismul și energia specifică tinereții, sunt rețeta care le va aduce succesul.

Prefectul Rudolf Stauder le-a urat și profesorilor un an universitar bun, plin de provocări pe care să le îndeplinească cu succes, să fie  inspirați în procesul educațional și să devină modele pentru studenții lor, să le devină mentori și exemple de urmat în viața profesională.

Mult succes tuturor!