Structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne din județul nostru vor fi la datorie în contextul de Sărbătorilor Pascale.
Angajați din serviciile publice deconcentrate au verificat piețele agroalimentare, unitățile de alimentație publică, unitățile de turism, societățile comerciale, dar și alte locații în care vor fi organizate evenimente în minivacanța de Paști.
Domnul prefect și doamnele subprefect vor asigura continuitatea la conducerea instituției în această perioadă.
Obiectivul nostru comun este de a petrece minivacanța de Paști și Sărbătoarea Învierii Domnului în condiții de siguranță și ordine publică la nivelul comunităților locale din județ.
Domnul prefect și doamnele subprefect transmit credincioșilor care sărbătoresc Învierea Domnului, Sărbători Pascale Binecuvântate!
Polițiştii maramureşeni vor fi la datorie și vor acționa pentru prevenirea evenimentelor neplăcute, protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și salvarea de vieți.
Astfel, în perioada următoare, poliţiştii de ordine publică, de la structurile de poliţie rutieră, investigaţii criminale și de la alte structuri se vor afla zilnic la datorie și vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. De asemenea, se vor institui dispozitive mixte de ordine și siguranță publică, în zona lăcașurilor de cult sau a locurilor unde au loc manifestări publice circumscrise acestor sărbători. Polițiștii rutieri vor fi prezenți pe drumurile publice pentru prevenirea accidentelor și fluidizarea traficului pe căile de acces din zona lăcașurilor de cult și a stațiunilor turistice.
Pentru prevenirea evenimentelor rutiere negative, pe lângă prezența activă în trafic, polițiștii vor folosi aparatele radar din dotare.
Sărbătorile Pascale sunt un prilej de mare bucurie, ocazie cu care ne pregătim intens zilele acestea. Pentru a petrece în liniște sărbătorile precum și minivacanța prilejuită de acestea, Compartimentul de Analiză și Prevenirea Criminalității din cadrul I.P.J. Maramureş vă oferă un set de recomandări pentru a evita să deveniți victimele ale diverselor tipuri de infracțiuni specifice acestei perioade: Pentru a ajunge acasă cu cumpărăturile sau cu portmoneele intacte, polițiștii vă sfătuiesc să fiți vigilenți în magazine, să nu țineți la vedere sume mari de bani, iar poșetele nesupravegheate să nu le lăsați în coșul de cumpărături. În situația în care sunteți victima unei infracțiuni de furt din locuință, nu pătrundeți în casă pentru că puteți distruge urme care pot ajuta polițiștii la depistarea infractorului. Sunați imediat la numărul unic pentru situații de urgență 112! Acest sistem funcționează gratuit în toate rețelele de telefonie, fixe sau mobile.
Pe timpul manifestărilor religioase ce vor avea loc pe raza județului Maramureș cu ocazia Sărbătorilor Pascale, jandarmii maramureșeni alături de polițiști, pompieri, polițiști de frontieră și polițiști locali vor asigura ordinea publică în zona de competență. În această perioadă jandarmii vor acționa atât în sistem integrat, cât și independent în zonele în care se pot crea aglomerări de persoane(piețe, târguri, lăcașe de cult, etc.).
Pentru asigurarea liniștii și siguranței, precum și pentru evitarea unor situații conflictuale ce ar putea tulbura ordinea publică, în special în apropierea lăcașelor de cult, recomandăm tuturor să adopte un comportament civilizat și respectuos față de ceilalți și să evite implicarea în conflicte de orice natură. Totodată, vom acorda o atenție deosebită și zonei montane unde vom avea o prezență activă, cu rol preventiv, în stațiunile și pe traseele turistice din zona de responsabilitate a posturilor de jandarmi montane pentru informarea şi îndrumarea turiștilor și menținerea ordinii publice.
Jandarmii montani sfătuiesc turiştii care aleg să petreacă aceste sărbători la munte, să se informeze cu privire la itinerarul propus, prognoza meteo şi condiţiile climatice locale, să nu se aventureze pe trasee turistice fără echipament adecvat, să urmeze traseele marcate, iar în cazul apariţiei unei situaţii de dificultate sau de risc la adresa integrităţii, sănătăţii sau a vieţii, să solicite ajutorul prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112. Asigurându-vă pe dumneavoastră, de deplinul nostru devotament în misiunile care ne sunt încredinţate, vă dorim ca aceste sărbători să vă aducă lumină, bucurie, bunătate în suflet, dumneavoastră şi celor dragi.
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș vor fi la datorie, 24 de ore din 24 și în perioada sărbătorilor pascale.
Pompierii sunt pregătiți să intervină pentru acordarea asistenței medicale, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.
Pentru ca zilele de sărbătoare să fie celebrate în siguranță, pompierii maramureșeni le reamintesc tuturor persoanelor implicate în desfășurarea slujbelor religioase din această perioadă că trebuie să cunoască şi să aplice următoarele măsuri de apărare împotriva incendiilor:
- accesul persoanelor în incinta lăcașului de cult se va face în limita capacității construcției;
- marcarea vizibilă a ieşirilor şi menţinerea liberă a acestora pentru evitarea producerii de accidente;
- pe timpul slujbelor religioase ușile de acces/evacuare vor fi menținute în poziție deschisă;
- dotarea lăcaşurilor de cult cu mijloace de intervenţie pentru stingerea incendiilor şi menţinerea acestora în stare de funcţionare;
- parcarea autoturismelor se va face astfel încât să nu se blocheze hidranții și accesul autospecialelor serviciilor de urgență;
- lumânările sau candelele să fie utilizate cu respectarea distanțării între persoane, pentru prevenirea aprinderii hainelor sau a părului.
- evitarea deplasării cu lumânări aprinse în autovehicule;
În cazul izbucnirii unui incendiu în orice lăcaș de cult, ajutați copiii și persoanele în vârstă și evacuați-vă cu calm și în ordine din clădire.
Cetățenilor le recomandăm să respecte și următoarele reguli de prevenire a incendiilor în locuințele proprii:
– lumânările sau candelele aprinse trebuie să fie așezate într-un suport incombustibil (de exemplu: într-o farfurie cu puțină apă) și să nu fie amplasate în apropierea hainelor sau a altor textile;
– în nicio situație, nu lăsați lumânările sau candelele aprinse nesupravegheate și nu adormiţi cu lumânările aprinse!
– de asemenea, recomandăm părinţilor supravegherea permanentă a micuţilor lor, pentru a fi eliminată posibilitatea ca aceştia să utilizeze diverse surse de aprindere (brichete, chibrituri) sau alte obiecte periculoase care îi pot răni.
În perioada Sfintelor Sărbători Pascale, specialiştii centrului vor desfășura, la nivelul județului, activități de prevenire și informare cu privire la efectele negative ale consumului de droguri, pentru persoanele care se vor afla în zonele turistice sau de agrement, în locurile de cazare, în spațiile recreaționale de petrecere a timpului liber sau persoanelor care participă la evenimente cultural-artistice.
Premergător sărbătorilor prilejuite de Paștele Ortodox, specialiștii antidrog au realizat sesiuni de informare în domeniul prevenirii consumului de droguri, adresate personalului angajat al unităților de cazare, restaurantelor, teraselor și barurilor, în incinta cărora au fost afișate, la loc vizibil, datele de contact ale Agenției Naționale Antidrog și ale centrelor de prevenire, evaluare și consiliere antidrog teritoriale.
De asemenea, au fost derulate activități de informare și conștientizare a riscurilor consumului de droguri în centrele din subordinea Direcției de Asistență Socială Baia Mare, pentru persoanele vulnerabile, adulți și copii, iar cu sprijinul colegilor noștri din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, au fost distribuite materiale cu datele de contact ale Agenției Naționale Antidrog și ale Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Maramureș în punctele de trecere a graniței.
În contextul zilelor libere ce urmează, dacă participați la evenimente cu număr mare de persoane, nu consumați alcool în exces sau substanțe psihoactive. De asemenea, dacă observați în jur persoane aflate sub efectul acestor substanțe, evitați o confruntare directă pentru că orice conflict minor poate escalada.
Adulții sunt sfătuiți să nu conducă autoturisme dacă sunt sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor. Aceste substanțe afectează funcția vizuală și de percepție, ceea ce poate genera o conduită agresivă în conducere, cu depășiri periculoase, creșterea vitezei, nerespectarea unor indicatoare sau marcaje rutiere.
Tinerii sunt sfătuiți să comunice deschis orice problemă cu care se confruntă legată de consumul de substanțe, să apeleze la ajutorul părinţilor, prietenilor apropiaţi, persoanelor de încredere sau specialiştilor, pentru rezolvarea acesteia.
Agenţia Naţională Antidrog reamintește faptul că oferă, gratuit și confidențial, servicii de informare, evaluare, consiliere şi asistență specializată, pentru consumul şi dependența de droguri.
Persoanele care au nevoie de sprijin sunt îndrumate să apeleze Tel. Verde: 0800 870 070, să se adreseze direct centrului de prevenire, evaluare și consiliere antidrog sau să sune la numărul unic de urgenţă 112, dacă starea de sănătate se agravează.
Adolescenții care au o problemă legată de consumul de droguri pot accesa programul de consiliere psihologică”SAFE SPACE”, la nr. de telefon 0752.79.16.47 sau la Telefonul Copilului 116111.