Informare de presă

Structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne din județul Maramureș au procedat, în baza planului de măsuri stabilit, la verificarea respectării măsurii de izolare la domiciliu de către persoanele aflate în evidența autorităților abilitate. De asemenea, au fost angrenate în misiuni de menținere a ordinii publice în zona spitalelor, la fluidizarea traficului rutier și escortarea convoaielor formate din vehicule cu cetățenii reveniți în țară, verificarea interdicțiilor impuse societăților comerciale și persoanelor fizice autorizate odată cu declararea stării de urgență. În cele 74 de misiuni executate au participat 193 de angajați din structurile Ministerului Afacerilor Interne (polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră), dar și 54 de polițiști locali. S-a procedat la verificarea respectării măsurilor de izolare la domiciliu de către 1191 persoane. S-au aplicat cinci sancțiuni contravenționale în valoare de 30.500 lei, din care una pentru nerespectarea măsurilor de izolare la domiciliu, trei pentru fapte de natură economică, respectiv una pentru alte contravenții în context. Președintele CJSU Maramureș, prefectul Nicolae-Silviu Ungur a solicitat autorităților administrației publice locale să respecte prevederile stabilite în Ordonanța Militară Nr.2 din 21.03.2020. În județul Maramureș sunt izolate la domiciliu 2112 persoane, statistică ce include și membri familiei. În carantină se află 340 persoane, venite din Italia, din zona roșie, care conform procedurilor stabilite au intrat în carantină instituționalizată. Aducem în atenție populației faptul că începând din această seară, de la ora 22.00, circulația persoanelor în afara locuinței gospodăriei este permisă numai pentru următoarele motive: circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motive: a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi; b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale; c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță; d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie; e)deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.
La deplasarea în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte la cererea autorităților abilitate: legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere. În cazul verificării motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil. Rugăm cetățenii să se informeze doar din surse oficiale, să respecte măsurile stabilite de către autorități, dar și regulile de igienă pentru a preveni și limita răspândirea COVID-19!

6.014

Impact – persoane

646

Interacţiuni