Știri importante

Pestă porcină africană confirmată într-o gospodărie din localitatea Stremț

Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor Maramureș s-a reunit în ședință extraordinară astăzi, 10 iunie a.c. după suspiciunea unui caz de pestă porcină africană la suine dintr-o gospodărie, din localitatea Stremț, sat aparținător comunei Băsești. Până la confirmarea virusului de către laboratorul de specialitate din București, exploatația a fost plasată sub supraveghere sanitară, s-a procedat la eutanasierea suinelor bolnave și s-a efectuat ancheta epidemiologică. Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală de la București a confirmat prezența virusului pestei porcine africană la porcul domestic. Pentru reducerea riscului de răspândire a bolii s-a procedat la sacrificarea și ecarisarea alternativă prin îngropare a altor două suine aflate în gospodărie, (exploatație non-profesională) cu respectarea normelor prevăzute de către legislația în vigoare.
Prefectul Nicolae Silviu-Ungur a spus: ”În ședința desfășurată în sistem online a fost aprobat planul de măsuri, inclusiv dezinfecția preliminară și intermediară, respectiv catagrafierea zonei. S-a procedat la stabilirea zonei de protecție în jurul focarului pe o suprafață de 3 km ( raza localităților Stremț, Săliște, Odești și Oarța de Sus). Zona de supraveghere stabilită în jurul focarului are o suprafață de 10 km și include localitățile: Bicaz, Corni, Ciuta, Oarţa de Jos, Orţâţa, Băseşti, Tămăşeşti, Urmeniş, Băiţa de sub Codru, dar și localităţi din judeţul Satu Mare, respectiv Sălaj. De asemenea, zona de supraveghere include opt exploatații comerciale industriale. S-a procedat la dezinfecţia adăposturilor, a platformei de dejecţii, a căilor de acces, a materialelor şi ustensilelor posibil contaminate. Despre confirmarea bolii au fost notificate DSVSA Satu Mare și DSVSA Sălaj. Au fost întocmite documentele necesare pentru despăgubirea proprietarului.”
Mişcarea animalelor din zona de protecţie este restricţionată astfel: deplasarea şi transportul porcilor pe drumuri publice sau private sunt interzise, cu excepţia cazului în care sunt avizate de autoritatea veterinară locală. Această interdicţie nu trebuie aplicată tranzitului porcilor pe şosea sau pe calea ferată dacă tranzitul se face fără descărcare sau oprire, iar transportul este autorizat; poate fi acordată o derogare în cazul porcilor destinaţi tăierii, care provin din exteriorul zonei de protecţie şi se îndreaptă spre un abator situat în zona menţionată anterior pentru tăiere imediată. Niciun animal domestic nu poate intra sau părăsi o exploataţie fără autorizarea autorităţii veterinare locale. Pentru animalele din zona de protecție se efectuează, zilnic, supravegheri clinice și inspecții de către echipe alcătuite din medici veterinari și personal auxiliar din cadrul unității locale. Echipele de inspecţie pot fi suplimentate în funcţie de necesitate cu reprezentanţi ai unității locale, personal auxiliar şi medici veterinari oficiali. Mişcarea animalelor din zona de supraveghere este restricţionată astfel: deplasarea şi transportul porcilor pe drumuri publice sau private sunt interzise, cu excepţia cazului în care sunt avizate de autoritatea veterinară locală. Această interdicţie nu trebuie aplicată tranzitului porcilor pe şosea sau pe calea ferată dacă tranzitul se face fără descărcare sau oprire; poate fi acordată o derogare în cazul porcilor destinaţi tăierii, care provin din exteriorul zonei de protecţie şi se îndreaptă spre un abator situat în zona menţionată anterior pentru tăiere imediată. Niciun animal domestic nu poate intra sau ieşi dintr-o exploataţie în cursul primelor şapte zile fără autorizarea autorităţii veterinare locale. În cele două zone stabilite vor fi instalate filtre de control rutiere de către Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș și personal din cadrul DSVSA Maramureș pentru a preveni transportul ilegal de animale vii, a produselor și preparatelor din carne destinate consumului, respectiv suine provenite din exploatații non-profesionale situate în zone aflate sub restricții ca urmare a unor focare de pestă porcină africană. O altă măsură dispusă este de informare a populației cu privire la evoluția bolii, semnele clinice, modul de transmitere și măsurile întreprinse în caz de suspiciune sau confirmare a bolii. Se interzice creșterea suinelor la stâne și cantoane silvice. Au fost purtate discuții cu cetățenii, cărora li s-a explicat să nu intre în panică, deoarece acum se aplică doar măsurile de biosecuritate și nu se va proceda efectiv la sacrificarea suinelor din gospodării. La nivelul Unității Operaționale Locale a Comitetului Local de Combatere a Bolilor Maramureș este asigurat stocul de echipamente și materiale pentru intervenție și aplicarea măsurilor specifice în focarul de pestă porcină africană, a precizat directorul executiv al DSVSA Maramureș, Dănuț Crișan. Virusul pestei porcine africane nu afectează oamenii și nu există risc de îmbolnăvire, dar are un impact la nivel social și economic în zonele cu boala confirmată.

Programarea susținerii probei practice a candidaților pentru obținerea permisului de conducere

Având în vedere Decretul Președintelui României nr.195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, Decretul nr.240/2020, privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, precum și prevederile Legii nr.55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19, candidații care au fost programați să susțină proba practică în vederea obținerii permisului de conducere, în perioada 16.03 -15.05, vor fi reprogramați din oficiu (fără a fi necesară prezența candidatului) de către lucrătorii Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș, prin proceduri specifice, cronologic: În acest context, în municipiul Baia Mare: candidații programați în data de 16.03.2020 în vederea obținerii permisului de conducere la categoria B/BE sunt reprogramați pentru data de 5 iunie 2020; candidații programați în data de 16.03.2020 în vederea obținerii permisului de conducere la categoria C/CE/D sunt reprogramați pentru data de 9 iunie 2020; candidații programați în data de 18.03.2020 în vederea obținerii permisului de conducere la categoria B/BE sunt reprogramați pentru data de 10 iunie 2020; candidații programați în data de 18.03.2020 în vederea obținerii permisului de conducere la categoria C/CE/D sunt reprogramați pentru data de 11 iunie 2020; candidații programați în datele de 23.03.2020 și 25.03.2020 în vederea obținerii permisului de conducere la categoria C/CE/D sunt reprogramați pentru data de 15 iunie 2020. În municipiul Sighetu Marmației candidații programați în data de 17.03.2020 în vederea obținerii permisului de conducere la categoria B/BE/C/CE/D sunt reprogramați pentru data de 2 iunie 2020; candidații programați în data de 19.03.2020 în vederea obținerii permisului de conducere la categoria B/BE/C/CE/D sunt reprogramați pentru data de 3 iunie 2020; candidații programați în data de 26.03.2020 în vederea obținerii permisului de conducere la categoria B/BE/C/CE/D sunt reprogramați pentru data de 4 iunie 2020; candidații programați în data de 31.03.2020 în vederea obținerii permisului de conducere la categoria B/BE/C/CE/D sunt reprogramați pentru data de 9 iunie 2020; candidații programați în data de 02.04.2020 în vederea obținerii permisului de conducere la categoria B/BE/C/CE/D sunt reprogramați pentru data de 10 iunie 2020; candidații programați în data de 09.04.2020 în vederea obținerii permisului de conducere la categoria B/BE/C/CE/D sunt reprogramați pentru data de 11 iunie 2020; candidații programați în data de 14.04.2020 în vederea obținerii permisului de conducere la categoria B/BE/C/CE/D sunt reprogramați pentru data de 15 iunie 2020; candidații programați în data de 16.04.2020 și 23.04.2020 în vederea obținerii permisului de conducere la categoria B/BE/C/CE/D sunt reprogramați pentru data de 16 iunie 2020. La desfășurarea probei practice candidații vor avea asupra lor dosarul de examinare și se vor respecta următoarele condiții: examinatorul, candidatul și martorul vor purta echipamente de protecție pe toată durata de desfășurare a probei (măști de protecție), în lipsa acestora putând fi refuzată susținerea probei; în autovehicul vor fi prezente maxim 3 persoane în același timp; școlile de conducători auto vor asigura igienizarea autovehiculelor cu care se susține proba practică, iar pentru ocupanți va fi pus la dispoziție un flacon cu substanță dezinfectantă. De asemenea, vor pune la dispoziție echipament pentru măsurarea temperaturii corporale, în conformitate cu Ordinul comun al Ministrului Sănătății și Ministrului Afacerilor Interne nr. 874/81/2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr.435/2020. Se va respecta distanța fizică de 1,5 metri între persoanele aflate la locul de întâlnire comunicat pentru susținerea probei practice a examenului pentru obținerea permisului de conducere. Evitarea prezentării la locul de întâlnire a candidaților cu însoțitori (prieteni, rude,etc). Din listele cu candidați vor fi excluse persoanele care figurează în izolare la domiciliu sau în carantină.

Activitatea de examinare practică pentru obținerea permisului de conducere, reluată din data de 2 iunie

Serviciul Public Comunitar Regim Pemise și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș va relua, începând cu data de 2 iunie a.c., activitatea de examinare la traseu a candidaților în vederea obținerii permisului de conducere, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, respectarea măsurilor de distanțare socială și de igienă pentru prevenirea și limitarea răspândii infecției cu noul Coronavirus. Angajații serviciului public comunitar vor proceda la desfășurarea acestei activități în două etape. În prima etapă vor fi soluționate dosarele depuse în perioada 16 martie a.c., – 17 mai a.c., și care au expirat, cu mențiunea că acestor dosare le-a fost prelungită valabilitatea până la data de 13 iulie 2020. Dosarele depuse și care au expirat începând cu data de 18 mai a.c., vor fi soluționate în a doua etapă. Și acestor dosare le-a fost prelungită valabilitatea până la data de 14 septembrie 2020. Din datele centralizate până acum, în prima etapă sunt depuse cereri pentru obținerea permisului de conducere de către 333 de candidați. Programarea candidaților pentru examinarea la traseu va fi efectuată de către un reprezentant al școlii de conducători auto, fără procură specială, dar cu dosarul candidaților în original. După finalizarea primei etape se va proceda la programarea din oficiu a candidaților programați în perioada stării de urgență. Aceștia vor fi programați pentru examinare în ordinea în care trebuiau să susțină examenul. Facem precizarea că activitatea de examinare se va desfășura cu utilizarea măștilor de protecție de către examinatori și candidați, Interiorul autovehiculelor se va dezinfecta înaintea de începerea fiecărei probe practice. Activitatea de instruire se va desfășura în spații deschise, cu respectarea distanței de socializare. De asemenea, la locul de întâlnire comunicat pentru susținerea probei practice în vederea obținerii permisului de conducere vor fi respectate măsurile recomandate către specialiști pentru limitarea infecției cu COVID-19.

Serviciile publice comunitare de permise și pașapoarte își reiau de luni, 18 mai activitățile de relații cu publicul

Serviciile publice comunitare de permise și pașapoarte își reiau de luni, 18 mai activitățile de relații cu publicul

Personalul din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș, respectiv Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Maramureș detașat în cadrul altor structuri ca sprijin au revenit, iar începând de luni, 18 mai a.c., cele două servicii publice comunitare vor avea program de lucru cu publicul, pe două schimburi, între orele 8.00-20.00.
Activitățile cu publicul se vor derula la cele două servicii publice comunitare doar în baza programărilor on-line pe platformele www.epasapoarte.ro, respectiv www.drpciv.ro
Accesul cetățenilor în sediul de pe strada Aleea Școlii nr.1 se va face controlat, cu respectarea măsurilor de igienă și de protecție, păstrarea distanței de socializare și utilizarea măștii de protecție pentru a preveni și limita răspândirea infecției cu noul Coronavirus. La Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș se vor efectua activități pentru înmatricularea vehiculelor, autorizarea provizorie a vehiculelor (numere roșii), preschimbarea permiselor de conducere românești și străine, radiere vehicule, transcriere vehicule, duplicate permise de conducere și certificate de înmatriculare. Menționăm faptul că se menține valabilitatea permiselor de conducere pe o perioadă de 90 de zile de la data încetării stării de urgență, 45 de zile de la data încetării stării de urgență pentru autorizațiile de circulație provizorie. Sunt valabile pentru o perioadă de 90 de zile de la data încetării stării de urgență și documentele necesare operațiunilor de înmatriculare/transcriere, examinare sau preschimbare a permisului de conducere obținute de către solicitanți de la alte instituții/entități, documente care au expirat în interiorul stării de urgență.
Cererile pentru eliberarea pașapoartelor se depun la sediul serviciului public comunitar în baza programării on-line. Se menține măsura suspendării activității la punctele de lucru mobile din Sighetu Marmației și Borșa. Persoanele programate trebuie să respecte ora de programare și să evite așteptarea suplimentară în spațiile destinate publicului. Accesul pentru depunerea cererii se va realiza în baza programării on-line și a documentului de identitate prezentat în original. Intervalul de programare on-line pentru preluarea cererii de eliberare a documentelor de călătorie a fost modificat de la 7 minute la 10 minute în vederea asigurării timpului necesar igienizării corespunzătoare după prelucrarea fiecărei cereri. Pentru ridicarea pașaportului simplu electronic recomandăm cetățenilor să opteze pentru expedierea prin servicii de curierat la adresa de domiciliu sau de reședință din țară a titularului sau a persoanei care a formulat cererea. Potrivit prevederilor legislației în vigoare pașaportul simplu temporar nu poate fi livrat prin servicii de curierat.

Informare de presă

Echipaje mixte alcătuite din polițiști, jandarmi polițiști locali și militari din cadrul Ministerului Apărării Naționale au executat 123 de misiuni, în ultimele 24 de ore, pe raza județului Maramureș. Cele 405 efective angrenate au procedat prin misiuni specifice la verificarea respectării interdicțiilor stabilite prin ordonanță militară de izolare la domiciliu, pe o perioadă de 14 zile, a persoanelor aflate în evidență, fluidizarea traficului rutier și escortarea convoaielor alcătuite din vehicule ale cetățenilor care au revenit în țară prin punctele de trecere a frontierei de stat, controale în domeniul combaterii criminalității economice, verificarea interdicțiilor impuse societăților comerciale și persoanelor fizice autorizate, după declararea stării de urgență, depistarea și identificarea persoanelor care se sustrag măsurii de izolare la domiciliu.S-au aplicat 224 de sancțiuni contravenționale în valoare de 351.950 lei pentru nerespectarea măsurilor de izolare la domiciliu, pentru fapte de natură economică și altele în context. A fost identificată o persoană care nu a respectat măsura izolării la domiciliu și a fost introdusă în carantină instituționalizată, cu suportarea cheltuielilor aferente, conform reglementărilor stabilite prin ordonanță militară. De asemenea, au fost sancționate 202 persoane care nu au respectat interzicerea circulației în afara locuinței/gospodăriei în conformitate cu prevederile Ordonanței Militare nr.3. În județul Maramureș sunt izolate la domiciliu 3143 de persoane, statistică ce include și membri familiei. În carantină sunt 876 de persoane, venite în țară din state aflate în zona de risc roșie și care conform procedurilor stabilite au intrat în carantină instituționalizată.
Prin ordin al ministrului sănătății publicat în Monitorul Oficial al României nr. 263/2020, Spitalul de Pneumoftiziologie ”Nicolae Rușdea” din Baia Mare a fost stabilit spital suport pentru pacienții infectați cu COVID-19.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență solicită cetățenilor să respecte prevederile ordonanțelor militare, recomandările specialiștilor cu privire la măsurile de distanțare socială și de igienă. De asemenea, le recomandăm să se informeze doar din surse oficiale. Precizăm faptul că situațiile referitoare la persoanele infectate cu COVID-19 și numărul de teste efectuate sunt comunicate la nivel central de către Grupul de Comunicare Strategică.

Buletin de presă

BULETIN DE PRESĂ

1 Aprilie 2020, ora 13.00

 

 

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.247 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 50 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

 

Până astăzi, 1 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 2.460 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 252 au fost declarate vindecate și externate (84 la București, 56 la Timiș, 26 la Iași, 21 la Caraș-Severin, 12 la Constanța, 20 la Prahova, 8 la Dolj, 5 la Brașov, 8 la Cluj, 5 la Galați, 2 la Bihor, 1 la Brăila, 1 la Mureș, 1 la Neamț, 1 la Alba, 1 Argeș).

 

Totodată, până acum, 85 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timișoara, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Oradea, Ialomița, Bihor și Mureș, au decedat.

 

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 215 noi cazuri de îmbolnăvire.

 

La ATI, în acest moment, sunt internați 57 de pacienți, dintre care 34 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este deocamdată staționară.

 

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.218 de persoane. Alte 119.218 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 26.609 teste.

 

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 923 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 4.826 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

 

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 260 de  dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

 

Totodată, în ultimele 24 de ore, Poliția și Jandarmeria au aplicat, în același interval de timp, 522 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

 

Polițiștii au depistat, în același interval de 24 de ore, 6.939 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.366.595 lei.

 

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 196 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 105 în Spania, 57 în Italia, 14 în Franța, 7  în Germania, 4 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia și SUA. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 24 de cetățeni români aflați în străinătate, 9 în Italia, 6 în Franța, 4 în Marea Britanie, 4 în Spania și unul în Germania, au decedat.

 

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

 

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

 

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

 

 

Până la data de 31 martie 2020, au fost raportate 386.282 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

 

ŢARA

 

CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI

 

VINDECAŢI*

 

Italia 101.739 (+4.050)  11.591 (+810)   15.729    (+1.109)
Spania  85.195  (+6.398)   7.340  (+812)   19.259    (+2.479)
Franţa  44.550  (+4.376)   3.024  (+418)     9.522    (+1.558)
Germania  61.913  (+4.615)   583    (+128)    16.100    (+2.600)
Regatul Unit  22.141  (+2.619)   1.408  (+180)     179        (+8)

 

 

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)

 

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 31 MARTIE 2020

 

CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI

 

VINDECAȚI*

 

 777.798 (+62.138)   37.272 (+3.693)   178.378  (+12.164)

 

*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 30-31 martie

 

 

 

Grupul de Comunicare Strategică

Buletin de presă

Începând cu data de 30 martie a.c., persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităților competente, vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor răspunde penal conform legii. Totodată, persoanele care nu respectă condițiile izolării și sunt identificate în afara spațiului de izolare vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor fi sancționate contravențional, dacă fapta nu constituie infracțiune.
Potrivit Ordonanței Militare nr. 6 din 30.03.2020, se instituie pe perioada stării de urgență, măsura de carantinare în municipiul Suceava și în zona limitrofă formată din următoarele opt comune: Adâncata, Salcea, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei.
În această perioadă, în zona carantinată este permisă intrarea, respectiv ieșirea pentru transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, a materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în zona carantinată,precum și a aprovizionării populației. De asemenea, este permisă intrarea, respectiv ieșirea, persoanelor care nu locuiesc în zona carantinată dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor.
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.124 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 32 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Până astăzi, 31 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 2.245 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 220 au fost declarate vindecate și externate (81 la București, 55 la Timiș, 20 la Iași, 16 la Caraș-Severin, 11 la Constanța, 10 la Prahova, 7 la Dolj, 5 la Brașov, 4 la Cluj, 4 la Galați, 2 la Bihor, 1 la Brăila, 1 la Mureș, 1 la Neamț, 1 la Alba, 1 Argeș).

Totodată, până acum, 69 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timișoara, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu și Ialomița, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 293 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 62 de pacienți, dintre care 36 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este deocamdată staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 11.576 de persoane. Alte 123.577 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 24.654 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.151 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 6.393 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite 15 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Poliția de Frontieră a întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.

Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat, în același interval de timp, 990 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

Polițiștii au depistat, în ultimele 24 de ore, 8.276 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 13.174.104 lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 94 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 56 în Italia, 14 în Franța, 7 în Germania, 6 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 2 în Marea Britanie și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia și SUA. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 19 cetățeni români aflați în străinătate, 9 în Italia, 6 în Franța, 2 în Marea Britanie, unul în Germania și unul în Spania, au decedat.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 30 martie 2020, au fost raportate 359.102 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

ŢARA
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAŢI*

Italia 97.689 (+5.217) 10.781 (+758) 14.620 (+1.590)
Spania 78.797 (+6.549) 6.528 (+838) 16.780 (+2.071)
Franţa 40.174 (+2.599) 2.606 (+292) 7.964 (+738)
Germania 57.298 (+4.751) 455 (+66) 13.500 (+4.289)
Regatul Unit 19.522 (+2.433) 1.228 (+209) 171 (+200)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 30 MARTIE 2020

CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAȚI*

715.660 (+58.520) 33.579 (+3.128) 166.214 (+14.182)

*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 29-30 martie

Grupul de Comunicare Strategică

Informare de presă

În județul Maramureș, echipaje mixte alcătuite din polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali și militari din cadrul Ministerului Apărării Naționale au fost angrenate în 112 misiuni pentru identificare/depistarea persoanelor care se sustrag/nu respectă măsura de izolare la domiciliu, controale în domeniul combaterii criminalității economice, verificarea respectării interdicțiilor impuse după declararea stării de urgență societăților comerciale și persoanelor fizice autorizate, fluidizarea circulației rutiere și escortarea convoaielor alcătuite din vehicule ale cetățenilor care au intrat în țară prin punctele de trecere a frontierei de stat, verificarea, prin misiuni specifice, a interdicțiilor impuse persoanelor care se află în izolare la domiciliu, pe o perioadă de 14 zile. Au fost angrenate în aceste misiuni 336 de efective care s-au deplasat la nivelul unităților administrativ-teritoriale și au verificat peste 3600 persoane izolate la domiciliu, aflate în evidențe. Pentru nerespectarea prevederilor legale au fost aplicate 147 de sancțiuni în valoare de 263.200 lei. De asemenea, au fost identificate 145 de persoane care nu au respectat prevederile legal instituite, prin Ordonanța Militară nr.3/2020, cu privire la interzicerea circulației în afara locuinței/gospodăriei. În județul Maramureș sunt 2980 persoane izolate la domiciliu. În carantină se află 705 persoane venite în țară din state aflate în zona roșie de risc și care în conformitate cu procedurile stabilite au intrat în carantină instituționalizată.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș atrage atenția persoanelor aflate în carantină instituționalizată că Ordonanța Militară nr.5 a fost publicată în Monitorul Oficial nr.262 din 30 martie 2020, iar aceasta prevede că persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate fără aprobarea autorităților competente, vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor răspunde penal conform legii. De asemenea, persoanele care nu respectă condițiile izolării la locul declarat, la care au optat să efectueze izolarea și sunt identificate în afara spațiului de izolare vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, cu suportarea cheltuielilor efectuate pentru carantinare, dar vor fi sancționate contravențional, în conformitate cu prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, dacă fapta nu constituie infracțiune. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență face un apel la cetățeni să respecte prevederile ordonanțelor militare, să conștientizeze că felul în care înțelegem să ne comportăm, să respectăm regula de distanțare socială, măsurile de igienă stabilite de specialiști, să avem o conduită socială responsabilă vor fi cele care vor face diferența în eforturile noastre comune de a preveni și limita răspândirea infecției cu noul Coronavirus – Covid 19.

Buletin de presă

Începând de ieri, 29 martie, odată cu intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 4, circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în exteriorul locuinței/gospodăriei, este permisă și în afara intervalului orar 11.00-13.00, dacă aceasta se face pentru rezolvarea problemelor de natură medicală, precum tratamentele oncologice planificate, dializă etc.

Pentru verificarea motivului deplasării, persoanele cu vârsta peste 65 de ani prezintă o declarație pe propria răspundere completată în prealabil.

Totodată, circulația persoanelor peste 65 de ani în afara locuinței/gospodăriei, este permisă și în intervalul orar 20.00 – 21.00, pentru a asigura nevoile animalelor de companie/domestice doar în proximitatea locuinței/gospodăriei, fără a fi necesară completarea unei declarații.

De asemenea, începând de ieri, 29 martie, persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităților competente, vor fi sancționate contravențional conform și vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea lor. Persoanele care nu respectă condițiile izolării la domiciliu și sunt identificate în afara spațiului de izolare, vor fi sancționate contravențional și vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea lor.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 981 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 30 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Până astăzi, 30 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.952 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.952 de persoane confirmate pozitiv, 180 au fost declarate vindecate și externate (55 la Timișoara, 85 la București, 19 la Iași, 7 la Craiova, 11 la Constanța și 3 la Cluj).

Totodată, până acum, 44 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timișoara, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Ialomița și Satu Mare, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 192 noi cazuri de îmbolnăvire.

Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 1 și 90 de ani.

La ATI, în acest moment, sunt internați 53 de pacienți, dintre care 33 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 9.464 de persoane. Alte 124.235 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 23.103 de teste, din care peste 1.500 în unități medicale private.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.009 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 3.912 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite 12 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat, în același interval de timp, 1.273 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

Polițiștii au depistat, în ultimele 24 de ore, 10.092 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 16.048.902 lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 86 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 52 în Italia, 12 în Franța, 6 în Germania, 6 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, și câte unul în Tunisia, Irlanda, Marea Britanie, Luxemburg, Belgia și SUA. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 16 cetățeni români aflați în străinătate, 9 în Italia, 4 în Franța, unul în Germania, unul în Spania și unul în Marea Britanie, au decedat.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 29 martie 2020, au fost raportate 331.122 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

ŢARA
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAŢI*

Italia 92.472 (+5.974) 10.023 (+887) 13.030 (+646)
Spania 72.248 (+8.189) 5.690 (+832) 14.709 (+2.424)
Franţa 37.575 (+4.611) 2.314 (+319) 7.226 (+1.502)
Germania 52.547 (+3.965) 389 (+64) 9.211 (+730)
Regatul Unit 17.089 (+2.546) 1.019 (+260) 151

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 29 MARTIE 2020

CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAȚI*

657.140 (+65.169) 30.451 (+3.461) 152.032 (+11.807)

*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 28-29 martie

Grupul de Comunicare Strategic

Informare de presă

Informare de presă
Echipaje mixte alcătuite din polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali și militari din cadrul Ministerului Apărării Naționale au executat, în ultime 24 de ore, în sistem integrat, 105 misiuni în județul Maramureș. Acestea au vizat acțiuni pentru depistarea persoanelor care se sustrag sau nu respectă măsurile de izolare la domiciliu, respectarea interdicțiilor impuse odată cu declararea stării de urgență de către societățile comerciale și persoanele fizice autorizate, fluidizarea circulației rutiere și escortarea convoaielor alcătuite din vehicule ale cetățenilor care s-au întors în țară și verificarea, prin măsuri specifice, a respectării interdicției de către persoanele aflate în izolare la domiciliu pe o perioadă de 14 zile. Au fost angrenate în aceste misiuni 256 de efective, care s-au deplasat în unitățile administrativ-teritoriale și au verificat peste 3600 de persoane cu privire la respectarea interdicției de izolare la domiciliu. S-au aplicat 177 de sancțiuni contravenționale în valoare de 219.900 lei. Au fost depistate 177 de persoane care nu au respectat măsura interzicerii circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în conformitate cu prevederile Ordonanței Militar nr.3/2020. La nivelul județului sunt 3600 persoane izolate la domiciliu, statistică ce include și membri familiei. În carantină sunt 585 persoane, sosite în țară din state cu zonă de risc roșie și care conform procedurilor operaționale au intrat în carantină instituționalizată.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș precizează că Ordonanța Militară nr.4 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 257 din 29.03.2020 și prevede la Art.3 că persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităților competente, vor fi sancționate contravențional conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, și vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea lor. De asemenea, persoanele care nu respectă condițiile izolării la domiciliu și sunt identificate în afara spațiului de izolare, vor fi sancționate contravențional conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, și vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea lor.
O altă măsură adoptată se referă la obligația operatorilor economici care comercializează alimente și produse de strictă necesitate și care își desfășoară activitatea în condițiile dispuse prin ordonanțe militare în perioada stării de urgență să își organizeze programul de lucru pentru a facilita și a asigura, cu prioritate, accesul persoanelor de peste 65 de ani în intervalul orar 11.00-13.00, cu limitarea, în acest interval, a accesului persoanelor din alte categorii de vârstă.
Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în exteriorul locuinței/gospodăriei, este permisă și în afara intervalului orar 11.00-13.00, dacă aceasta se face pentru rezolvarea problemelor de natură medicală, precum tratamentele oncologice planificate, dializă etc. folosind mijloacele proprii de deplasare sau ale familiei/susținătorilor sau, după caz, mijloacele de transport sanitar special destinat. Pentru verificarea motivului deplasării aceste persoane vor prezenta o declarație pe propria răspundere completată în prealabil, care trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul și locul deplasării, data și semnătura.De asemenea, circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani în afara locuinței/gospodăriei, este permisă și în intervalul orar 20.00 – 21.00, dacă aceasta se face pentru a asigura nevoile animalelor de companie/domestice doar în proximitatea locuinței/gospodăriei.Declarația pentru acest interval orar nu este necesară atunci când deplasarea se face în acest scop.
Începând cu data de 31 martie a.c., autoritățile administrației publice locale din județul nostru vor asigura montarea de dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuințe situate pe raza unității administrativ-teritoriale și vor dezinfecta periodic lifturile, casa scărilor și alte spații comune.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență solicită cetățenilor să respecte prevederile Ordonanței Militare nr.4/2020, dar și măsurile de igienă recomandate de specialiști pentru prevenirea și limitarea infecției cu noul Coronavirus, COVID-19.