12 comune maramureșene vor beneficia serviciile caravanei de testare gratuită a sănătății plămânilor – depistare activă a tuberculozei

Screening TB în județul Maramureș
Maramureșenii din 12 comune sunt așteptați din 5 iulie la caravana de depistare activă a tuberculozei – Screening TB pusă la dispoziție prin cel mai amplu proiect de acest fel derulat cu foduri europene de Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” din București.
Sunt vizate comunele: Câmpulung la Tisa, Bocicoiu Mare, Ruscova, Poienile de sub Munte, Moisei, Săcel, Bogdan Vodă, Călinești, Desești, Copalnic- Mănăștur, Coroieni, Mireșu Mare– comunități rurale unde în ultimii ani au fost înregistrate cele mai multe cazuri de tuberculoză din județul Maramureș și de unde accesul la serviciile medicale urbane este dificil.
Județul Maramureș a înregistrat o incidență de 54 de cazuri noi de TB la mia de locuitori, la nivelul anului 2019.
Datele statistice aferente anului pandemic 2020 arată o scădere falsă a incidenței anul trecut, la 38 de cazuri noi la mia de locuitori, ceea ce confirmă faptul ca accesul la serviciile medicale a fost mai complicat și mai deficitar în ultime 16 luni.
Caravana Screening TB asigură accesul facil, aproape de casă, la consultațiile medicale puse la dispoziție de cabinetul mobil dotat cu aparatură de radiologie și diagnostic molecular rapid – cea mai avansată metodă de identificare a infecției cu bacilul tuberculozei – și un program de inteligență artificială care ajută la depistarea tuberculozei și a altor 14 patologii pulmonare. Serviciile medicale ale caravanei sunt asigurate de personal medical specializat.
Caravana Screening TB face parte din cel mai mare proiect de depistare activă a tuberculozei derulat de România în ultimii 30 de ani – proiectul POCU/4.9/225/117426 – “Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente”; proiect finanțat din fonduri europene și implementat la nivel național de către Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” – București cu sprijinul Ministerului Sănătății.
“Tuberculoza este o boală gravă, contagioasă, cu transmitere aeriană, iar experiența medicală arată că în spatele fiecărui caz de tuberculoză activă depistat se mai află încă 10 cazuri nediagnosticate. Rolul caravanei este acela de a ajuta populația aflată la risc să aibă acces la serviciile medicale necesare astfel încât depistarea și tratamentul tuberculozei să poată începe cât mai devreme. Tuberculoza se vindecă, dar e nevoie ca să fie diagnosticată la timp și pacientul să beneficieze de tratament complet. Implicarea medicilor de familie, a asistenților medicali comunitari, sprijinul autorităților locale și județene sunt esențiale pentru că numai împreună putem combate răspândirea tuberculozei” – declară medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” din București.
Accesul gratuit la acest serviciu medical asigurat direct în comunitate este o oportunitate majoră pentru localnicii celor 12 comune maramureșene. Având în vedere că pandemia a diminuat drastic accesul pacienților cu alte suferințe în afara i nfecției cu SARS-COV-2 în spitale sau în alte cabinete medicale, iar diagnosticarea și tratamentul au devenit mult mai dificile de la declanșarea stării de urgență, prezența caravanei Screening TB se dovedește o necesitate în aceste comunități.
Mobilizarea populației pentru participarea la screeningul tuberculozei se realizează cu ajutorul autorităţilor locale, a rețelei de asistență medicală comunitară, prin implicarea echipelor comunitare integrate (asistenți medicali comunitari, mediatori sanitari, asistenți sociali) și a medicilor de familie, proiectul beneficiind de suportul Direcției de Sănătate Publică Maramureș, al Prefecturii județului Maramureș precum și al reprezentaților locali ai Programului Național de Prevenire, Supraveghere și Control al Tuberculozei – PNPSCT. Mai multe informații despre ce este tuberculoza și proiectul screening TB găsiți și pe site-ul www.screeningtb.ro.
În judeţul Maramureș, activităţile de informare şi suport în comunități sunt realizate de Fundația Romanian Angel Appeal – RAA, partener al Institutului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” în acest proiect.
Pacienții diagnosticați ulterior cu tuberculoză vor beneficia de serviciile de consiliere și sprijin asigurate de partenerii de la Federația UNOPA. Astfel, persoanele care vor primi bilet de trimitere către medicul specialist din partea echipei de la caravana vor fi ajutate în vederea finalizării procesului de diagnosticare și pentru asigurarea serviciilor medicale în privința tratamentului tuberculozei.
În paralel, Asociația pentru Sprijinirea Pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă – ASPTMR va asigura servicii de suport telefonic pentru pacienții diagnosticați cu tuberculoză ce au situații sociale dificile, astfel încât aceștia să poată urma tratamentul până la vindecare.
Proiectul POCU/4.9/225/117426 “Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente” , cu implementare la nivel național, are o perioadă de derulare de cinci ani, 2018 – 2023, fiind axat pe prevenirea, screeningul și diagnosticul tuberculozei , inclusiv al tuberculozei latente, într-un grup țintă de 75.010 persoane la nivel național, selectate din grupuri vulnerabile: persoane din comunități rurale, persoane fără adăpost, persoane care suferă de dependență de alcool, droguri sau alte substanțe toxice, respectiv persoane private de libertate sau aflate sub control judiciar.
Proiectul „Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente” – cod SMIS 2014+: 117426 este cofinanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Valoarea totală a finanțării nerambursabile este de 68.369.935,23 lei (aproximativ 14,4 milioane de euro).
Proiectul este implementat de către Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, în parteneriat cu:
● Asociația Română Anti-SIDA (ARAS)
● Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA)
● Fundația Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate (CPSS)
● Asociația SamuSocial din România
● Asociația pentru Sprijinirea Pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă (ASPTMR)
● Fundația Romanian Angel Appeal- Apelul Îngerului Român (RAA)
Acest proiect este parte integrantă din Strategia Națională de Control al Tuberculozei.
Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” București este cea mai prestigioasă instituție medicală din România, cu tradiție în depistarea și tratarea bolilor pulmonare și în implementarea strategiei naționale de supraveghere și control al tuberculozei. Proiectul POCU/4.9/225/117426 “Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente”, din care face parte și activitatea de screening TB prin intermediul caravanelor mobile este implementat la nivel național de Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta în calitate de Beneficiar, alături de Ministerul Sănătății și în parteneriat cu: Fundația Romanian Angel Appeal (RAA); Asociația Română Anti-SIDA (ARAS), Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate HIV/SIDA (UNOPA), Fundația Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate (CPSS), Asociația SamuSocial din România, Asociația pentru Sprijinirea Pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă (ASPTMR).
Fundația Romanian Angel Appeal dezvoltă de 30 ani proiecte cu scopul de a contribui la îmbunătățirea vieții persoanelor afectate de boli cronice și aflate la risc de excludere socială, în colaborare cu autorități publice, organizații neguvernamentale și instituții medicale.
Federația Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor afectate HIV/SIDA – UNOPA are o experiență de peste 17 ani în impleme ntarea de proiecte adresate populației vulnerabile, pacienți cu HIV/SIDA și tuberculoză.
Asociația pentru Sprijinirea Pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă – ASPTMR – are experiență îndelungată în furnizarea de servicii de sprijin socio-medical pentru pacienții cu tuberculoză.
1